Mai mulți pacienți externați și care continuă, în ambulator, tratamentul pentru tuberculoză multidrog-rezistentă, sau aparținătorii lor vin, la finele fiecărei luni, la dispensarele TBC să-și primească tichetele sociale a câte 80 de lei pe lună. În august, am fost la Ambulatoriul de pe strada Salcâmilor, să-i întrebăm pe pacienți cum își duc boala acasă.
Ionuț Dumitru, 41 de ani, pensionat pe caz de boală.
„Zilnic am aceleași stări, amețeli, grețuri. Când e cald, e jale. Singurul lucru care mă motivează să iau tratamentul este frica să nu dau boala altcuiva, mai ales acasă. Pentru mine, efectele tratamentului sunt un calvar. Și acolo, în spital, am văzut colegi pacienți care aruncau medicamentele. Mie mi-e mai bine că sunt acasă; nu mai am stresul spitalului. Am 460 lei venit, nu ne ajung pentru nimic. Cu banii de pe tichete pot să cumpăr cam 15% din tot ce îmi trebuie”.
Mihaela Andrei, 47 ani, mama unei fete de 20, diagnosticată în iunie cu TB MDR
„De Paște, în aprilie, a tușit și mi-a zis că a simțit gust de sânge în gură. Credeam amândouă că e de la o măsea, fiindcă altfel nu avea nici un simptom. Și după o lună a început febra. Nu știm de unde a luat, e adevărat că merge cu metroul, cu troleibuzul la facultate, dar s-a învârtit mereu într-un mediu de copii din familii bune. Are dureri foarte mari, o doare tot corpul, o dor mai ales tălpile. Tichetele le folosesc pentru legume, fructe. Îi fac în fiecare zi sucuri de sfeclă, țelină, morcov. Starea psihică e proastă; plânge mereu. A trecut în anul III, dar a pierdut sesiunea de examene din vară și, implicit, și locul de la buget”.
Mirela Stamate, 43 de ani, soția unui pacient diagnosticat a doua oară cu MDR
„Problema lui este de mai mulți ani, de când a făcut închisoare, unde s-a și îmbolnăvit. Boala a recidivat acum șapte ani, pentru că are un sistem imunitar mai șubred. A fost operat de cancer la stomac, are și două hernii de disc. Și eu am fost bolnavă de două ori, dar sistemul meu e mai bun, și n-am avut probleme să iau medicamentele. Avem două pensii care în total fac 600 de lei. Mai muncim, eu la curățenie prin case, el mai repară câte o priză, un robinet. Avem și o fetiță de 15 ani. I-am dat mereu imunostimulente, medicamente, ca să nu se îmbolnăvească. Pentru noi, tichetele chiar sunt de ajutor”.
*Numele din articol sunt ficționale. Am decis să le schimbăm, la cererea pacienților.
Material realizat de Fundația Romanian Angel Appeal