„Cred că echilibrul psihic poate să facă minuni în vindecare”

Medicul pneumolog Cristina Popa, de la Institutul „Marius Nasta”, despre provocările pacienților cu tuberculoză multidrog rezistentă.

De peste 11 ani, Cristina Popa este medic la secția de pacienți cu tuberculoză multidrog rezistentă și extrem de rezistentă la medicamente,de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București. A văzut, examinat și vorbit cu mii de pacienți, iar pe canapeaua din biroul său nu stau colegii la cafea, ci un lung șir de dosare cu pacienți internați pe secție, separate de bilete verzi cu „A”, „B”…, „S”, „T”, „V”.

– Îmi recunosc limitele umane și, sinceră să fiu, mie mi-ar fi foarte greu să iau un astfel de tratament… Oricât de conștiincioasă aș fi, cu certitudine aș mai omite doze.

Își rostește gândurile cu voce tare. Înțelege foarte bine cât de greu le e pacienților săi să ia zilnic  între 12 și 30 de pastile cu efecte secundare greu de suportat.

 – Noi încercăm să-i ajutăm pe pacienți să fie conștiincioși până la capăt cu tratamentul. Ignoranța este cel mai important factor care te face să stopezi tratamentul, pentru că, dacă nu știi ce înseamnă tuberculoza, cu certitudine nu vei acorda importanță acelei doze de medicamente pe care trebuie să o iei în acea zi. Își zic: Nu-i nimic, eu și-așa mă simt bine acum, ce rost are să mai iau astăzi?

Din energia pe care i-o dă pasiunea pentru meseria pe care o practică, dr. Cristina Popa găsește resurse zi după zi pentru a-și convinge pacienții să urmeze până la capăt tratamentul, spre binele lor. Le explică pe înțelesul lor totul despre tuberculoză, despre efectele pe care le are omiterea dozelor nu doar asupra lor, ca persoane bolnave, ci și asupra familiilor lor. Și, când un pacient  își respectă tratamentul,îl finalizează  cu bine, se bucură aproape mai mult ca pacientul, pentru că știe, mai bine ca oricine, că asta e cheia vindecării.

– Suntem o echipă aici și încercăm să le explicăm. În afară de mine, este asistenta din ziua respectivă și psihologul. Rolul asistentelor este foarte important, pentru că mesajul repetitiv ajunge să fie mai bine înțeles, iar doamna psiholog are un rol foarte mare, prin ședințele pe care le organizează cu pacienții. Mesajul este altfel transmis de la un psiholog, iar faptul că transmitem aceeași informație în mai multe modalități este cel mai important. Le înrădăcinează pacienților niște idei clare despre boală.

Cu toate eforturile conjugate ale echipei de specialiști, mai apar uneori cazuri de pacienți care nu țin cont de spusele lor. Sunt cei care, după câteva luni sau câțiva ani, revin pe paturile spitalelor de pneumologie și reîncep tratamentul, dar un tratament mult mai dur, cu mai multe medicamente, pentru o tuberculoză care acum e mult mai rezistentă la tratament decât a fost în faza inițială.

– Unii nu-și iau tratamentul constant și, după ce ies din spital, continuă să nu-l ia. După două luni, ajung să fie evaluați ca „întrerupere de tratament”, dar eu îi consider „abandon”. În momentul în care ți se asigură tratamentul și tu nu vrei să ții cont de asta, cred că cea mai mare parte din vină o porți tu, ca pacient.

Fiecare deces cauzat de întreruperea sau abandonul tratamentului o convinge încă o dată că trebuie să facă tot posibilul pentru a-i ajuta pe pacienți să-și ia medicamentele așa cum i le-a recomandat medicul curant. Unora le povestește despre alți pacienți care, după o perioadă de la începerea medicației, redevin apți de muncă și nu abandonează tratamentul.

– După părerea mea, sunt cazuri când poți și să iei tratamentul, și să te duci la muncă. Sunt pacienți care pot, și eu încurajez lucrul acesta, se simt mai bine când se simt utili și se reîntorc la viața activă pe care o aveau. Cred că echilibrul psihic poate să facă minuni în vindecare. Își spun așa: „Iau tratamentul și mă simt în stare să duc viața pe care am dus-o înainte”.

Tuberculoza, o tot spun specialiștii, o tot spune și dr. Cristina Popa, nu este boala sărăciei, nu se uită de unde alege. Sunt internați și oameni sărmani, și oameni cu stare, și muncitori cu ziua, dar și ingineri, și oameni fără adăpost, dar și directori și afaceriști.

– E greu să faci un portret robot al pacientului cu rezistență multiplă de acum. N-aș putea spune că este neapărat o persoană de la marginea societății, că nu are casă, că nu are ce să mănânce… În general, cam 50% dintre pacienți sunt persoane care cunosc și au locuit cu cineva care a avut această boală și au luat bacilul tuberculozei. Mai târziu, din păcate, pe fondul unor traume personale, fie că au trecut printr-un stres extraordinar, fie că au pierdut pe cineva din familie, bacilul se activează și ajung să dezvolte această boală.

În caz de suspiciune de tuberculoză, prima internare durează în abordarea clasică, în jur de trei luni, timp în care pacientul este supus unor investigații medicale. Abia la finalul celor trei luni și pe baza rezultatelor de laborator se poate ști cu precizie dacă pacientul este contagios, dacă are tuberculoză sensibilă, tuberculoză multidrog rezistentă (TB MDR) sau extrem de rezistentă la medicamente (TB XDR).

– Șocul cel mai mare este atunci când află că trebuie să urmeze doi ani de tratament, în cazul unei tuberculoze MDR. Doi ani e mult. Cei mai mulți dintre pacienți sunt bărbați și, în majoritatea situațiilor, nivelul lor de cunoștințe este mic,  iar gradul lor de școlarizare este scăzut, ceea ce conduce, de multe ori, la dezinteres  pentru respectarea tratamentului. Cei mai mulți au opt clase sau școala profesională. Sunt destul de puțini pacienții care au studii universitare și care acordă importanță informării detaliate despre boală și atitudinii corecte față de un tratament deloc ușor, dar care le poate asigura vindecarea.

Să stai trei luni în spital, departe de casă, de familie, de prieteni, este o altă încercare grea pentru pacienți. Plus că, în cazurile în care pacientul nu se negativează, adică este în continuare contagios, șederea în spital se poate prelungi, uneori, la peste jumătate de an.

– Mulți dintre pacienții de la „Marius Nasta” sunt oameni care ajung la București pentru că au motivație puternică de a duce la capăt acest tratament și atunci sunt în stare să-și asume și această plecare, departe de familie. Sunt pacienți care fie au avut un episod anterior de tuberculoză, fie au recidivat sau au făcut alte tratamente.

Și mai e o piedică în diagnosticarea precoce a tuberculozei, spune dr Cristina Popa.

– Cei mai mulți pacienți care ajung la camera de gardă vin pentru transpirații abundente, nu pentru că tușesc de două săptămâni, au scăzut în greutate și se simt mai obosiți după-amiaza. Pun simptomele pe seama fumatului, pe seama stresului, a faptului că muncesc prea mult, și asta întârzie diagnosticarea.

 

Material realizat de Fundația Romanian Angel Appeal