Romanian Angel Appeal logo

Îmbunătățirea stării de sănătate a populației din România prin creșterea controlului tuberculozei

Proiect finanțat prin Granturi Norvegiene 2009 - 2014, în cadrul Programului RO 19 - Initiative in Sanatatea Publica.

Începând cu luna martie 2015, 1.000 de persoane cu tuberculoză multidrog rezistentă vor primi tratament complet, continuu și de calitate. Până la finalul lunii iunie, la nivel național, 139 de pacienți cu TB MDR au fost înrolați și primesc tratament în cadrul proiectului “Îmbunătățirea stării de sănătate a populației din România, prin creșterea controlului tuberculozei”.

Medicii din dispensarele locale de tuberculoză monitorizează starea de sănătate a pacienților înrolați în program și-i ajută astfel să nu renunțe pe parcurs la tratament. Am întrebat-o pe Dr. Ariadna Petronela Fildan, coordonator MDR în județul Constanța, care sunt avantajele acestui sistem integrat de tratare a pacienților. Doctor în științe medicale și cadru universitar asociat la Facultatea de Medicină a Universității Ovidius, Dr. Fildan este medic primar pneumolog la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța, din anul 2008.

Ce înseamnă, în acest proiect, abordarea centrată pe pacient?

Proiectul are ca punct central pacientul, totul – de la resurse umane, la materiale – gravitând în jurul acestuia, scopul fiind vindecarea bolnavului și limitarea răspândirii bolii. Odată confirmat diagnosticul de tuberculoză multidrog rezistentă, începe efectiv lupta cu boala, luptă care are la bază reguli bine stabilite. În primul rând, pacientul este informat de către medicul curant despre noile metode de diagnostic, despre opțiunile terapeutice, durata,  avantajele și posibilele complicații ale terapiei, subliniind, în tot acest timp, faptul că boala poate fi învinsă dacă tratamentul este urmat fără întreruperi, pe toată perioada indicată de medic. Se încearcă motivarea pacientului pentru intrarea în program, aducând drept argument suprem vindecarea și șansa la o viață normală. Fiecare pacient reprezintă un caz aparte, el nu vine doar cu un diagnostic și cu o boală pe care trebuie să o tratam, ci și cu un bagaj emoțional, cultural și social de care trebuie să ținem seama când îl motivăm. Încercăm să răspundem tuturor întrebărilor legate de boală și tratament, să-i oferim cât mai multe informații, într-un mod clar și adaptat nivelului personal de înțelegere.

Cât de importantă este îngrijirea medicală completată de asistența psihologică, cum se întâmplă asta în spitale, concret? Care sunt avantajele și care este diferența dintre noile posibilități și ce era înainte?

Evident, asistența psihologică este foarte importantă, o persoana calificată poate găsi metodele adecvate fiecărui pacient pentru a-l motiva să nu renunțe la tratament. De fapt, aspectele cele mai importante în succesul unui tratament sunt, în primul rând, aderența și asigurarea continuității. Consilierea psihologică la inițierea tratamentului, dar și pe toată durata acestuia, când este posibilă apariția complicațiilor – unele greu de tolerat și de controlat – contribuie major la succesul terapeutic. Din păcate, nu toate spitalele beneficiază de personal calificat, în această situație aflându-se și spitalul nostru, din Constanța. Pentru a suplini acest minus, la discuțiile cu pacientul participă medicul curant, șeful de secție sau șeful de dispensar (după caz, dacă pacientul este internat sau se află în ambulatoriu), directorul medical și coordonatorul de program. Avantajele pe care le avem în acest moment sunt majore, pornind de la faptul că putem obține un diagnostic de TB MDR în câteva ore, față de câteva luni, prin accesul la cele mai noi metode moleculare de diagnosticare, continuând cu accesul la terapie modernă, cu asigurarea continuității acesteia, schemele terapeutice fiind stabilite de către comisia MDR, în acord cu ghidurile internaționale.

Suport social: care este rolul tichetelor sociale?

Rolul acestor tichete este unul motivațional. S-a observat că acordarea de „bonusuri” lunare – dacă pacientul s-a prezentat la medic și s-a administrat medicația în prezența acestuia sau a asistentei – crește gradul de complianță la tratament. După cum bine se știe, o bună parte din pacienți se confruntă cu dificultăți materiale serioase, de aceea, orice ajutor este binevenit.

Ce reacții aveți de la pacienți, cu privire la această abordare?

Pacienții sunt mulțumiți pentru că au asigurat un tratament continuu, au o șansă în plus, prin aderarea la acest program și înțeleg importanța administrării corecte, fără întrerupere, a medicației, pentru că doar așa se pot vindeca.

În Constanța, câți pacienți aveți înrolați în acest program?

În prezent, sunt 5 pacienți înrolați pentru tratament complet și 11 pacienți incluși pentru suport social în vederea creșterii aderenței la tratament, iar noi sperăm sa fie acceptați cât mai mulți.

Cum stă județul la capitolul tuberculoză?

În județul Constanța, incidența tuberculozei a scăzut constant în ultimii 10 ani, de pe locul III la nivel național, ajungând pe locul XII. Anul trecut au fost înregistrate 634 de cazuri de tuberculoză, cazuri noi și recidive, reprezentând o incidență de 87.6 versus 89.9 la 100,000 de locuitori în 2013. La copii au fost 38 de cazuri. Ceea ce am remarcat pentru prima jumătate a acestui an a fost numărul mare de cazuri grave înregistrate în spitalul nostru, forme extinse, miliare, meningoencefalite. Am avut 13 decese prin tuberculoză până în acest moment, explicabile, probabil, prin perioada mare de latență între apariția simptomelor și prezentarea la medicul specialist.

Material realizat de Fundația Romanian Angel Appeal