Proiect finanțat prin Granturi Norvegiene 2009 - 2014, în cadrul Programului RO 19 - Initiative in Sanatatea Publica.
– COMUNICAT DE PRESA –
In 24 martie 1882, Robert Koch comunica lumii stiintifice descoperirea bacilului care provoaca tuberculoza, „una dintre cele mai temute boli infectioase” (R.Koch, 24 martie 1882).
Tuberculoza continua sa reprezinte un pericol permanent pentru populatie, o problema prioritara de sanatate publica pentru un numar mare de tari. Desi progresele obtinute in combaterea acestei maladii sunt insemnate, dificultatile de ordin medico-social pe care le genereaza constant boala impun o determinare fara precedent in implementarea masurilor pentru limitarea si, in final, eliminarea acesteia.
In Raportul TB al Organizatiei Mondiale a Sanatatii pentru anul 2015 se estimeaza aparitia a 9,6 milioane de cazuri de tuberculoza in fiecare an, dintre acestea fiind notificate numai 6 milioane de cazuri. De asemenea, se estimeaza un numar total anual de 480.000 de cazuri cu tuberculoza multidrog rezistenta (TB MDR: tuberculoza rezistenta la doua dintre medicamentele anti-tuberculoase esentiale) din care sunt detectate si raportate numai 123.000 de cazuri.
Anual mor 1,5 milioane de oameni din cauza tuberculozei, boala infectioasa care provoaca cele mai multe decese in lume (numarul deceselor cauzate de HIV/SIDA in anul 2014 fiind de 1,2 milioane). O persoana contagioasa poate transmite infectia altor 10 – 15 persoane intr-un an.
Pentru Romania, tuberculoza ramane o problema prioritara de sanatate publica.
Suntem tara membra a Uniunii Europene cu cele mai multe cazuri noi inregistrate anual.
In anul 2015, in Romania s-au inregistrat 14.269 de cazuri TB, din care 12.029 sunt cazuri noi iar 2240 sunt recidive. Peste 500 de cazuri noi sunt inregistrate anual cu TB MDR.
TB MDR pune serioase probleme in controlul TB: daca tuberculoza cu tulpini sensibile se vindeca in Romania in procent de aprox. 85%, cea cu tulpini rezistente la Izoniazida si Rifampicina are sanse de vindecare destul de reduse (in Romania, cohorta anului 2012: 32%).
In ultimii ani, Romania a inregistrat progrese importante in controlul acestei boli:
Tuberculoza reprezinta o prioritate de sanatate publica pentru Ministerul Sanatatii si pentru Guvernul Romaniei.
Ministerul Sanatatii a aprobat o serie de masuri pentru imbunatatirea controlului tuberculozei, printre cele mai importante fiind: majorarea bugetului anual acordat Programului National de Prevenire, Supraveghere si Control al Tuberculozei si aprobarea Strategiei Nationale de Control al Tuberculozei in Romania 2015 – 2020.
Obiectivele majore stabilite prin aceasta strategie sunt:
Interventiile incluse in Strategia Nationala 2015 – 2020 urmaresc asigurarea serviciilor de prevenire, depistare, tratare si cresterea aderentei la tratament pentru bolnavii cu tuberculoza si in special tuberculoza multidrog-rezistenta, in conformitate cu recomandarile Organizatiei Mondiale a Sanatatii.
Pentru implementarea acestor interventii au fost identificate, pe langa bugetul de stat, mai multe surse de finantare externe. Una dintre acestea este reprezentata de Mecanismul Financiar Norvegian, prin intermediul caruia este asigurata, in proportie de 85%, finantarea proiectului „Imbunatatirea starii de sanatate a populatiei din Romania, prin cresterea controlului tuberculozei”, in valoare de aprox. 11 milioane de Euro. O alta sursa de finantare este Fondul Global de Lupta Impotriva HIV/SIDA, Tuberculozei si Malariei, care a oferit Romaniei un grant de aprox. 8 milioane de Euro pentru cresterea controlului si limitarea raspandirii tuberculozei.
De asemenea, in implementarea masurilor si actiunilor prevazute de Strategia Nationala, institutiile statului – Ministerul Sanatatii, Programul National de Prevenire, Supraveghere si Control al Tuberculozei, Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” – vor avea ca parteneri organizatii neguvernamentale, organizatii nationale si internationale.
Dr. Georgeta Gilda Popescu
Manager Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”