Vasile, 45 de ani: „Nu am avut absolut niciun simptom. Nici tuse, nici transpirații, nici oboseală…”

Vasile C. nu știa nimic despre tuberculoză, când a fost diagnosticat cu tuberculoză multidrog rezistentă. Nu știe cum și de la cine s-a îmbolnăvit, dar, fiind din București, spune că putea să ia de la oricine din autobuzele aglomerate ale Capitalei, de la cetățenii cu care stă împreună la coadă pentru plata diverselor facturi sau pur și simplu de pe stradă. Abia așteaptă să iasă din spital, ca să mai prindă câteva zile de toamnă frumoasă pentru un pescuit în Deltă. Apoi, se poate întoarce liniștit la biroul său, unde lucrează face proiecte de amenajări interioare.

„Am descoperit că am tuberculoză la începutul anului. Am făcut o coronarografie, pentru o problemă cardiacă, apoi, printre alte investigații, mi-au făcut și radiografia pulmonară. Și mi-au spus că am anumite leziuni și că aș fi suspect de tuberculoză. Fără să am vreun simptom vreodată, fără să tușesc… M-am dus prima dată la „Victor Babeș” (n.r. – Spitalul clinic de boli infecțioase și tropicale „Dr. Victor Babeș”, București), medicul s-a uitat pe radiografia mea și a spus: „Domnule, nu pare a fi tuberculoză, deci stai liniștit”. Asta era imediat după sărbători, în ianuarie.

Apoi, pentru liniștea mea, m-am dus și la dispensar la Vitan, unde mi-au recomandat să fac o tomografie. Într-adevăr, pe prima radiografie nu se vedea prea bine ce era, dar la CT s-a văzut clar că am tuberculoză. Atunci a început spitalizarea, mai întâi la „Victor Babeș”, trei săptămâni. Am ieșit din spital ameliorat, am continuat tratamentul acasă încă o lună, prin dispensar. Când a venit antibiograma, m-au găsit cu rezistență la Sinerdol și Izoniazidă și, de atunci, sunt aici. Deci, de trei luni și ceva.

Nu știam nimic despre tuberculoză. Știam că e rară, ca boală, și că a fost cât de cât eradicată, dar nu aveam habar. Nu știam nici cum se manifestă, cum se tratează, pe ce perioadă… Atât știam, că tușești de la boala asta. Dar nu că ești obosit, că ai o stare de somnolență…

Nu știam nici măcar că este contagioasă, că se ia de la alte persoane. N-am idee de la cine m-am îmbolnăvit. Nici de la cine, nici când. Acum îmi dau seama, că puteam să iau boala și din mijloacele de transport în comun, și de la poștă, dacă te duci să plătești o factură, și de la medicul de familie, că stai în aglomerație… de oriunde. Acum am fost foarte bine informat despre ce înseamnă. Când mi s-a pus diagnosticul, atunci am început să întreb despre tuberculoză, să mă documentez, să văd ce înseamnă această boală. Am avut o stare de neliniște, așa, la început. Pentru că nu am avut niciun simptom, absolut ! Fără tuse, fără stări de oboseală, nu am slăbit nici măcar un kilogram…

Nu știu dacă asta s-a întâmplat pentru că am ajuns la medic când boala era în stadiu incipient, dacă am luat-o din timp, că pe radiografie arăta o zonă cu cavernă, o gaură, dar probabil că organismul a rezistat mai mult. Ce mi s-a spus la dispensar, legat de faptul că n-am avut niciun simptom, e că mai stăteam o lună-două și începeam să am simptome.

Tratamentul meu zilnic constă din 17 antituberculotice plus o injecție, timp de șase luni. Astea, în afară de suplimentele pentru ameliorarea efectelor adverse ale medicamentelor antituberculoase, care sunt vitamina B1, două suplimente pentru ficat, două pentru stomac… Când am aflat câte medicamente urmează să iau… Prima dată a fost un șoc pentru mie, la „Victor Babeș”. Acolo luam 14 pastile. Când am văzut atâtea, mi s-au părut destul de multe, iar când am venit aici, și mai multe! La „Babeș” nu-mi era așa de greu să le iau, pentru că nu le luam pe toate deodată. Le luam câte o pastilă la un interval de zece minute, un sfert de oră, și nu simțeam efecte secundare. Dar aici, că le iau pe toate deodată… Nu mi-e greu să le înghit, dar după aceea, când ele își fac reacția, timp de o jumătate de oră am așa o stare de amețeală, am o senzație neplăcută la stomac, că sunt, totuși, un pumn de pastile… E o stare de rău general, dar m-am obișnuit. Ca efecte secundare, nu am altceva, în afară de durerea de genunchi, care e din cauză că crește nivelul acidului uric și nu se poate elimina cum trebuie. Dar nu am probleme mari, mulțumesc lui Dumnezeu!

Sunt negativat, așa mi-a ieșit la primele două teste, aștept acum rezultatele la al treilea. Mai am puțin și fac trei luni de când sunt aici, s-ar putea ca într-o săptămână să mă externez. Mi-am făcut o radiografie și doamna doctor Popa mi-a spus că a ieșit destul de bine, că evoluția a fost favorabilă.

Ce știu e că tratamentul acesta nu îmi va afecta serviciul, pentru că munca mea nu presupune efort fizic, stat în soare și așa mai departe. Lucrez mai mult la birou. Mai lucrez și pe teren din când în când, dar o perioadă nu o să lucrez. Sunt în concediu medical, dar oricum, o să-mi fac un program cu medicamentele. Acum nu pot să lucrez, am și injecțiile, dar apoi o să merg la serviciu. Am anunțat toți colegii, și-au făcut analizele, toți sunt bine.

N-am avut probleme din cauza bolii, nici șefii nu au spus nimic, nici colegii care-mi sunt mai apropiați, cu care lucrez. E o chestie care se poate întâmpla oricui, mi s-a întâmplat și mie pur și simplu. Nici colegii nu știau nimic despre tuberculoză, dar le-am spus, le-am explicat, și-au făcut și ei radiografii… Și cei din familie și-au făcut analizele și nu au probleme. Le-am povestit despre tuberculoză, că nici ei nu știau.

Această perioadă din viața mea o privesc ca pe o cumpănă. S-a întâmplat, nu e vina nimănui. Într-adevăr, e greu. Stai o vară întreagă în spital… O să rămână ca o amintire mai puțin plăcută, dar trecem peste asta. Nu am avut nevoie de consiliere în particular, să vorbesc cu psihologul de aici, dar m-au ajutat ședințele de terapie cu grupul, pentru că am primit informații foarte bune de la doamna Andreea Dumitrescu, n-a dat și temă, să mai citim și noi, m-a încurajat… au fost foarte utile întâlnirile acestea. Dar nu am zăcut, ca să-mi fie greu. Poate că în prima săptămână mi-a fost mai greu, că mă gândeam că o să stau aici trei luni, dar dup-aceea m-am obișnuit. Mi-am spus că asta e, stau aici trei luni, mă fac bine și cu asta basta !

Când plec de aici, totul depinde de mine, să-mi iau pastilele și-atât. Prietenii mei știu despre boala mea, sunt alături de mine, nu am nicio problemă din punctul ăsta de vedere. Ca și familia mea, au venit la mine la spital, am stat de vorbă, nu s-au ferit de mine, nu m-am simțit marginalizat.

Primul și primul lucru, când voi ieși de aici, de la „Nasta”, este să mă duc la dispensar. Și să îmi pun în ordine programul de tratament. Apoi, ce a mai rămas din toamnă, vreau să plec prin Deltă, îmi place să pescuiesc. Practic, mai mult de-asta mi-e ciudă, că n-am putut să mă duc la pescuit. Iar peste doi ani, la finalul tratamentului, sper să mă fac bine.”

 

* Numele pacientului a fost modificat, la cererea acestuia.
Material realizat de Fundația Romanian Angel Appeal