Orice boală infecțioasă care are tratament și care se vindecă necesită suport și din partea societății

Medicul Emilia Tabacu, membru în Comisia pentru Tuberculoză Multidrog- Rezistentă din București, ne-a vorbit despre efectele schemei complete de tratament și provocările pacienților.

Care este tratamentul standard pe care-l primesc bolnavii cu tuberculoză multidrog-rezistentă?

Multidrog-rezistența înseamnă când pacientul are rezistență la două medicamente majore, Isoniazida și Rifampicina. Abia de aici putem să spunem multidrog-rezistență; de obicei, pacienții nu au rezistență doar la acestea două, ci și la Streptomicină, medicamentul injectabil, și la Ethambutol. De aceea, înainte de inițierea tratamentului, este obligatorie investigarea bacteriologică a tuturor pacienților, adică efectuarea unei antibiograme. Până nu demult, la noi în țară, se efectua antibiograma doar după ce se făcea cultura pe medii solide, și rezultatul era foarte tardiv, cel puțin trei luni. Abia apoi se individualiza tratamentul. Erau trei luni în care pacienții erau practic fără tratament, boala evolua, în timp ce unii erau fie internați în spital, fie erau acasă sau în grija dispensarelor. După ce au fost introduse și în România tehnicile moderne cu efectuarea culturilor în mediu lichid, prin metode genotipice, știm în două ore dacă un pacient are rezistență sau nu.

Cum am putea descrie bacilul rezistent la două sau mai multe medicamente? Poate fi un bacil provenit de la tuberculoză sensibilă netrată?

Depinde. Sunt cazuri de tuberculoză rezistentă, la pacienți tratați anterior, care fie au abandonat tratamentul sau au luat tratamentul cam “după ureche”, fără să efectueze o antibiogramă. Sunt cazurile cronice care pot să ajungă, din cauza unei neglijențe din partea pacientului, la această chimiorezistență, dar sunt și cazuri noi care, practic, s-au infectat direct cu acest microb de la un pacient rezistent. Asta pentru că acestui bacil îi apar mutații și pacientul poate lua imediat microbul rezistent, fără să aibă vreo vină.

Sunt disponibile medicamentele în România pentru pacienții cu multidrog-rezistență ?

Pentru pacientul cu rezistență doar la un medicament, schema de tratament prin Programul Național de Control al Tuberculozei ar putea fi acoperitoare. Doar că, pentru pacienții cu rezistență multiplă, nu sunt suficiente medicamente, aici intervin cele obținute prin programul finanțat prin Granturile Norvegiene.

În celelalte țări din Europa, de cât timp este accesibil tratamentul complet?

De mulți ani, poate și mai mult de zece ani. La noi, problema a fost legată și de continuitatea tratamentului. În spitale au existat medicamente, dar, după ce pacientul se externa, mergea la dispensarul teritorial pentru tratament, doar că cei de acolo nu le aveau. Era ușor pentru pacient să întrerupă tratamentul fiindcă nu avea de unde să-și procure medicamentele. Astfel, bolnavii au câștigat rezistențe suplimentare.

Schema de tratare individualizată, din cadrul proiectului Îmbunătățirea stării de sănătate a populației din România, prin creșterea controlului tuberculozei, acoperă nevoile de tratare?

Da, întotdeauna când am avut medicamente pe diverse proiecte, au ajuns. Doar că nu toți pacienții pot fi incluși în astfel de programe. Sunt pacienți care sunt deja în tratament, care au poate un an de zile de tratament sau mai mult, nu-i mai băgăm în program, îi lăsăm în continuare cu medicamentele din Programul Național, sau sunt cei care abandonează, care refuză medicamentele.

Aveți cazuri de pacienți care încearcă să-și procure medicamente din alte țări?

Da, sigur, au fost mulți. Dar, o schemă completă poate ajunge, în doi ani de tratament atât cât e nevoie, și la peste 10.000 de euro. Majoritatea sunt pacienți cu venituri mici sau fără nici un fel de venit. Deși, în ultima vreme, am constatat apariția cazurilor și la clasa medie. Dacă înainte se spunea că tuberculoza este boala sărăciei absolute, acum nu mai putem spune asta. Avem mulți studenți pacienți și salariați tineri. Iar unii dintre ei, din păcate, ajung prea târziu la spital de frică să nu-și piardă locul de muncă. Boala avansează, ajung la noi cu eliminare de sânge prin plămâni. Fără tratament, pentru cei din jur sunt o sursă de infecție, contagioși pentru populația generală, pentru noi toți.

De ce s-a format acest mit al tuberculozei prezentată ca boală a sărăciei?

Într-adevăr acum vin din toate mediile dar nimeni nu poate contesta că tuberculoza domină la persoanele sărace. Însă nu este doar boala sărăciei. La noi, oamenii o consideră o rușine. Am avut de curând o profesoară care mi-a zis „Doamna doctor, să nu treceți pe concediul meu medical că am tuberculoză”. Și cum să fac? Ce ai, aia scriu. Și mi-a spus „Mai bine îmi iau concediu fără plată, ca să nu știe cei de la serviciu, fiindcă nu mă vor mai primi la serviciu”. Și au fost situații în care oamenii au fost izolați la serviciu de-a dreptul. Din păcate, există și o lipsă de cultură medicală legată de tuberculoză, chiar în rândul personalului medical.

Ce înseamnă asta?

Să spunem că un bolnav de tuberculoză face o hemoragie digestivă, varsă sânge ca după un ulcer sau ceva similar. Îl trimit spre alt spital, îi spun că este cu tuberculoză, dar acolo este ținut la distanță. I se va face un consult sumar (mai mult al foii de observație decât al pacientului). Lucrurile ăstea nu ar trebui să existe.

La ce riscuri se expun pacienții, dar și apropiații lor și comunitatea, dacă nu urmează tratamentul?

Pentru ei, boala avansează, apar complicații și se cronicizează. Nu mai poți să speri vreodată că vei avea un rezultat pozitiv, că te vei vindeca. Riscul pentru cei din jur, că practic este boala tuturor, nu numai a pacientului respectiv, este de a se îmbolnăvi. Pe cei din jur nu-i îmbolnăvim imediat, îi infectăm. Odată infectați, dacă organismul este sănătos, el se apară, iar boala nu apare. Dar, odată ce organismul slăbește imunitar, cine știe din ce altă cauză, peste un an, doi, cinci, apare boala.

Cât poate dura de la infectare până la boală?

Pot să fie și zece ani. Riscul este foarte mare. De-asta și-n Europa, când se duc ai noștri concetățeni să se angajeze, li se fac imediat analize. Îi monitorizează, pentru că vin dintr-o țară cu cea mai mare incidență din Uniunea Europeană.

Care sunt șansele de vindecare dacă beneficiezi de o schemă completă de tratament?

Datorită proiectului, avem acum un tratament corect și de calitate, așa că șansele sunt foarte mari. Totul ține și de complianța pacientului. Medicamentele sunt foarte bune, dar durata tratamentului fiind așa de mare, atrage diverse reacții. Ai totuși un pumn de medicamente de luat zi de zi. Unii dintre cei care urmează tratamentul stau internați o lună, apoi fug din spital, nu te mai aștepți să-l ia. Prin acest proiect, cu ajutorul psihologilor și al asistenților comunitari, noi sperăm că pacientul va înțelege că asta este șansa lui, ultimul tren, pentru că are medicația asigurată pentru toată perioada tratamentului. Orice boală infecțioasă, contagioasă, care are tratament și care se vindecă, necesită suport și din partea societății, adică înțelegere și din partea angajatorului la serviciu. Trebuie ca acești oameni să nu mai fie marginalizați, și nici dați la o parte.

Material realizat de Fundația Romanian Angel Appeal